Când se spală rufele după Paște? Ce sărbători mai sunt în Săptămâna Luminată

După Săptămâna Patimilor, în care gospodinele au avut restricții la diverse treburi casnice, începe o nouă săptămână în care li se interzice să spele rufe. 

Sunt doar câteva zile în care pot face acest lucru. 

Deoarece zilele de luni și marți sunt considerate ca făcând parte tot din Paște, oamenii păstrează tradiția și nu pornesc mașina de spălat. 

Dar această săptămână mai are o sărbătoare mare. Este vorba despre Izvorul Tămăduirii când credincioșii nu spală rufe. 

Astfel, potrivit calendarului ortodox, lunea și marțea sunt trecute cu cruce roșie, așa că nu este voie să se spele rufe sau să se facă curățenie. Mai rămân doar trei zile în care românii pot băga rufe la spălat. Este vorba despre miercuri, joi și sâmbătă. 

Ce NU ai voie să faci în Săptămâna Luminată - Vei avea ghinion tot anul

 În teorie, nici miercurea femeile nu au voie să muncească, însă bărbații pot merge să lucreze pe câmp sau în jurul casei.

De asemenea, zile de joi de până la Rusalii sunt numite joimărițe sau joi verzi ori joi oprite, iar tradiția păstrată cu sfințenie în zonele rurale spune că femeile au mare grijă să nu muncească, pentru a se proteja de tunete, trăznete, grindină sau piatră.

Se crede că celor care țin aceste joi și nu muncesc le va merge bine, pe când celor ce nu le serbează le va merge rău, căci le va bate grindina în grădini și case. Restricțiile au menirea de a apara oamenii, gospodăriile și roadele de urmările fenomenelor naturale potrivnice.

Citește continuarea aici

Săptămâna Luminată: LUNEA ALBĂ. Ce trebuie să faci azi pentru sporul casei

de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list