A lovit mortal cu mașina un bărbat, a fugit și s-a baricadat în casă, apoi polițiștii s-au rugat să se predea: „Vino și deschide poarta”

Accidentul mortal a avut loc miercuri, pe drumul județean care leagă localitățile Moara de Frumoasa, din județul Suceava. Un autovehicul care circula cu viteză lovește un pieton, care este aruncat efectiv în aer, în urma impactului violent.

Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, însă oamenii legii au depistat rapid mașina după imaginile recuperate de pe camerele de supraveghere din zonă.

Este vorba de un tânăr de 25 de ani, care locuiește la aproximativ 200 de metri de locul unde a lovit un bărbat de 35 de ani, care a murit imediat după impact.

Tânărul s-a baricadat în casă, iar polițiștii au înconjurat gospodăria, astfel încât acesta să nu poată fugi, notează presa locală. Șoferul a refuzat să se predea inițial polițiștilor, iar aceștia nu au putut pătrunde în curtea imobilului fără un mandat de percheziție.

Prin urmare, oamenii legii au purtat negocieri cu tânărul prin gardul casei sale, la care a asistat și avocatul acestuia.

„Vino și deschide poarta, că nu pot să intru. Măi, vino aici, la poartă", i-a strigat unul dintre polițiști șoferului, potrivit martorilor.

În cele din urmă, autorul accidentului  s-a predat polițiștilor, fiind convins de avocatul lui. Tânărul avea o rană la nas și le-ar fi spus oamenilor legii că nu a realizat că a lovit un om cu mașina. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list