Zelenski: „Ucraina a stabilit mai multe rute pentru exporturile sale agricole, inclusiv prin România şi Moldova”
Zelenski a anunţat că premierul ucrainean Denis Şmîhal a abordat cu autorităţile poloneze subiectul deblocării punctelor de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Polonia şi "toată lumea spune că graniţa va fi deblocată, cu siguranţă, pentru a ajuta Ucraina. Dar până una-alta, trebuie să ne facem treaba. Şi am recurs la mai multe modalităţi pentru a ocoli acest blocaj. Abordările funcţionează", a declarat sâmbătă preşedintele Ucrainei, recunoscând totodată că "ar fi mai bun itinerarul prin Polonia", deoarece "tranzitul ar fi mai ieftin pentru unele mărfuri".
"Cu toate acestea, suntem acolo unde suntem. Subliniez că sunt utilizate puternic căile maritime, Dunărea, am început să lucrăm prin Republica Moldova şi România. Cred că, oricum, aceasta e o ieşire din situaţie", a apreciat preşedintele Ucrainei.
În august anul trecut, la Galaţi au avut loc discuţii între factori de decizie ai României, Republicii Moldova, Ucrainei, Comisiei Europene şi SUA cu privire la exportul şi tranzitului de cereale, aminteşte Radio Chişinău.
"Astăzi, Republica Moldova asigură tranzitul produselor agricole din Ucraina spre Uniunea Europeană, ţinând cont de interesele agricultorilor moldoveni şi de faptul că suntem ţară producătoare şi exportatoare de cereale. Din acest motiv, investiţiile în infrastructură sunt o necesitate stringentă, pentru a satisface necesităţile agricultorilor moldoveni şi tranzitului. Interesul Republicii Moldova este să creştem capacităţile de transport pe cale feroviară şi navală", a declarat ministrul moldovean al agriculturii şi industriei alimentare, Vladimir Bolea, în urma acelor discuţii.
Război în Ucraina, ziua 775: Rusia anunţă că a distrus 15 drone ucrainene deasupra regiunilor sale de frontierăde pe realitatea.net ext
Niciun comentariu