Viorel Cataramă se întoarce la PNL. Care sunt planurile omului de afaceri
„Important este să ne regrupăm toate forțele liberale de dreapta în aceste campanii electorale care vor fi foarte grele, dificile, dar sunt convins că se vor termina cu un succes al PNL. Vreau să merg în teritoriu și să ajut organizațiile în campania electorală. Mă îndrept cu gândul spre Bacău, unde sunt născut și unde vreau să ajut organizația. Voi activa și în București. Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spațiul public pentru a putea înțelege mai clar că în acest moment că singurul partid care sprijină cu adevărat mediul privat este PNL și toate informațiile contrare sunt incorecte", a declarat Viorel Cataramă.
Cine este Viorel Cataramă
Cataramă a intrat în politică în anul 1990, ca membru al Partidului Național Liberal – Aripa Tânără. În anul 1992 s-a aflat la conducerea Noului Partid Liberal, iar din 1993, după fuziunea acestuia cu PNL, devine vicepreședinte al Partidului Național Liberal, funcție pe care o va ocupa până în 1999. Viorel Cataramă a fost senator, în legislatura 1996-2000.
După grupul ALDE care a revenit la matcă, și grupul liberalilor vechi, mai exact vechii tineri liberali, revin la PNL. Aceste momente sunt marcate chiar înainte ca PNL să împlinească 150 ani, anul viitor.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu