Scene terifiante într-un bloc din Timișoara. Un bărbat i-a urat „la mulți ani” vecinei, apoi a sărit de la etajul 9

Cum s-a întâmplat tragedia

Evenimentul tragic a avut loc luni, 29 aprilie, când bărbatul a surprins locatarii blocului prin gestul său șocant. Înainte de a-și pune capăt vieții, acesta a sunat la ușa unei vecine și i-a urat „La mulți ani!", după care i-a spus „Rămas bun!". Gestul său a fost cu atât mai cutremurător pentru că vecina respectivă își sărbătorise recent ziua de naștere.

Vecina, șocată de cele auzite, a încercat să îl oprească pe bărbat, însă acesta s-a repezit la fereastră, a escaladat-o și a sărit în gol sub privirile îngrozite ale femeii.

Eforturile de a-l salva au fost zadarnice, iar bărbatul s-a prăbușit pe trotuar, pierzându-și viața pe loc. Autoritățile au intervenit imediat, iar la fața locului au sosit polițiștii și un echipaj medical, care au constatat decesul bărbatului.

Ce au transmis oamenii legii în acest caz

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Timiș, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a elucida circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:07, poliţiştii Secţiei 1 Urbană au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 73 de ani are intenţia de a se arunca de la etaj dintr-un bloc de pe bulevardul Take Ionescu.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că bărbatul s-ar fi aruncat în gol de pe casa scării dintre etajele 9 şi 10.

Din nefericire, a rezultat decesul acestuia", a transmis IPJ Timiş.

Bărbatul care și-a pus capăt vieții ducea o existență marcată de singurătate și tristețe, arată click.ro. După ce soția sa a decedat acum trei ani, el a trăit singur și, conform rudelor, suferea de depresie. În plus, marți, 30 aprilie, era programat pentru o intervenție chirurgicală de hernie, ceea ce ar fi putut adăuga și mai mult la stresul și anxietatea pe care le resimțea.

 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list