Nicolae Ciucă, în vizită de două zile la Praga. Care este agenda președintelui Senatului
În cadrul vizitei sunt prevăzute întrevederi cu preşedintele şi prim-ministrul Republicii Cehe, întâlniri la nivelul conducerii celor două Camere al Parlamentului, precum şi cu membri ai Comisiei pentru politică externă, apărare şi securitate, potrivit unui memorandum intern transmis, marţi, Biroului permanent al Senatului.
Programul vizitei mai cuprinde întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Cehia, cu oameni de afaceri cehi, depuneri de coroane la Monumentul Eroilor căzuţi în cele două Războaie Mondiale şi dezvelirea unei plăci memoriale în cinstea poetului naţional Mihai Eminescu.
Din delegaţia parlamentară fac parte Roberta Anastase - secretar al Senatului, Nicoleta Pauliuc - preşedintele Comisiei pentru apărare, Lorina-Ioana Şereş - preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţi şi Comerţ Exterior.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu