Marina Voica rupe tăcerea! Motivul pentru care s-a botezat la vârsta de 50 de ani. Care au fost primele cuvinte în limba română

„La 23 de ani m-am mutat în România, după ce am terminat facultatea. Am intrat foarte greu la facultate, nu am avut așa un atestat strălucitor.  Micul Paris, în primul rând, am venit în octombrie, din tren m-am suit, de la Moscova, cu căciulă, cu mănuși, și la București erau 25 de grade. Aveam rochiță pregătită, am venit cu îmbrăcăminte frumoasă. Am stat chiar pe Calea Victoriei. Lumea frumoasă, se plimbă încet. La Moscova toată lumea fuge, se calcă în picioare... Primul cuvânt învățat în limba română: „Eu te iubesc!". Nu am învățat așa gramatical, și nici până acum nu știu, am pe cineva care mă învață foarte bine, dar e grea limba română, nu e logică, nu e ca germana, foarte clar totul", a povestit Marina Voica, potrivit Click.ro.

Îndrăgita artistă a mărturisit de asemenea că, deși este rusoaică, se roagă în limba română și s-a botezat în România la vârsta de 50 de ani.

„În limba română mă rog. Eu m-am botezat aici, în România, la 50 de ani! De ce atunci? Ai uitat de unde vin, unde religia a fost blamată, interzisă. De unde știu eu cum se face crucea? Nu știu! Nu m-a învățat nimeni, mama era ateistă sută-n sută, tatăl nu, dar nu vorbea despre asta. El nu vroia să mă învețe să fiu contra, trebuia să fiu educată, el avea un post foarte mare.

Noi aveam o singură biserică la 500.000 de oameni (...) Eu am în casă numai icoane. Am icoana Sfânta Marina, există Sfânta Marina pe 17 iulie, în ziua în care s-a născut și Octavian, de acolo am aflat, am de la Corina Chiriac o icoană...Eu o țin pe lângă pat, tu știi cum mă ajută pe mine? E mică. Mi se împlinește orice, aproape întotdeauna! O pun aici și spun „Te rog!", dar nu o folosesc prea des!", a arătat artista.

Citește și Motivele surprinzătoare pentru care Marina Voica a ales să nu facă copii. „Nu cred că eram o mamă"



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list