Alertă în sistemul medical: Sindicatele afiliate Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' declanșează miercuri o grevă de avertisment

"Această acţiune de protest exprimă susţinerea participanţilor pentru revendicările legitime ale angajaţilor din sănătate, cele mai importante solicitări vizând creşterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflaţiei, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale şi desfăşurarea activităţii în diferite condiţii de muncă, eliminarea gravelor inechităţi salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării (OUG 19/2024)", afirmă sindicaliştii, într-un comunicat transmis marţi Agerpres.Potrivit comunicatului, la protest vor participa membri de sindicat şi alţi angajaţi care au semnat pentru grevă pe listele sindicatelor "Solidaritatea Sanitară", protestul beneficiind şi de manifestările de solidaritate din partea altor angajaţi.Reprezentanţii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" au precizat că organizarea şi desfăşurarea grevei de avertisment este făcută cu respectarea prevederilor legale în privinţa asigurării a celor puţin o treime din activitatea normală şi a funcţionării normale a tuturor serviciilor de urgenţă.

Șoc în Turcia! Opozantul lui Erdogan a murit în timp ce sărbătorea victoria"Precizăm că suplimentar faţă de măsurile prevăzute de lege, pentru a proteja atât buna funcţionare a unităţilor sanitare în condiţiile specifice protestului cât şi posibilitatea exercitării efective a dreptului la grevă pentru angajaţii din sănătate, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a solicitat în prealabil Guvernului încheierea unui acord privind procedura de desfăşurare a grevei în sistemul sanitar, acesta refuzând procedura suplimentară de protecţie", se arată în comunicat.Totodată, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" susţine că a elaborat şi publicat un document de informare publică numit "Decalogul grevei de avertisment", ce conţine instrucţiuni publice privind comportamentul angajaţilor pe perioada grevei de avertisment, informaţiile specifice acestuia fiind transmise pe toate canalele de informare ale organizaţiei.

Păcăleala Schengen: Pasagerii unui avion din România au fost controlați de poliție în aeroport. „Ne mută frontiera la ieșirea din avion"



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list