Un bărbat a murit în timp ce dezinfecta un bazin, altul a fost salvat în ultima clipă. Tragedie în județul Hunedoara

 "Sâmbătădupă-amiază, pompierii Detașamentului Deva s-au deplasat de urgență în localitatea Mintia, comuna Vețel, pentru a interveni la un caz de intoxicare în urma căreia au rezultat 2 victime care executau lucrări de dezinfectare a unui bazin aparținând unei societăți comerciale din localitate. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au fost trimise și 2 ambulanțe ale S.A.J. Hunedoara. La fața locului, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de 22 de ani, care se afla lângă bazin, era conștient dar acuza o stare de rău. Echipele medicale au preluat victima, iar echipajul de salvare a continuat intervenția. Doi pompieri au coborât în bazinul adânc de aproximativ 2 metri și au extras cea de-a doua persoană care căzuse în interior. Din păcate, pentru aceasta, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, medicul S.A.J. declarînd decesul. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva, pentru investigații suplimentare și acordarea asistenței medicale de specialitate. Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite de organele abilitate, inclusiv de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara", a transmis ISU Hunedoara.

de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list