Statele Unite s-au temut de un atac NUCLEAR al Rusiei în Ucraina, la sfârșitul anului 2022 - CNN

Ceea ce a determinat administraţia Biden să ajungă la o evaluare atât de surprinzătoare nu a fost un singur indicator, ci o serie de evoluţii, analize şi - aspect crucial - noi informaţii extrem de sensibile. Teama administraţiei, a spus un oficial de rang înalt al administraţiei, "nu a fost doar ipotetică - s-a bazat şi pe unele informaţii pe care le-am cules", potrivit News.ro.

Dacă s-ar întâmpla o astfel de lovitură în Ucraina, ar fi primul atac nuclear de când SUA au lansat bombe atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, cu aproape optzeci de ani în urmă.

CONTEXTUL

Sfârşitul verii anului 2022 se dovedea a fi o perioadă devastatoare pentru forţele ruseşti din Ucraina. Armata ucraineană înaintaa spre Hersonul ocupat de ruşi, în sud. Oraşul fusese cea mai mare pradă a Rusiei de la invazie. Acum, era în pericol de a fi pierdut în urma contraofensivei ucrainene. Opinia în interiorul administraţiei SUA era că o astfel de pierdere catastrofală ar putea fi un "potenţial declanşator" pentru utilizarea armelor nucleare.

În acelaşi timp, maşinăria de propagandă a Rusiei a pus în circulaţie o nouă poveste cu steag fals despre o bombă murdară ucraineană, despre care oficialii americani se temeau că ar putea fi destinată să acopere un atac nuclear rusesc.

În octombrie 2022, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a dat o serie de telefoane oficialilor din domeniul apărării din SUA, Marea Britanie, Franţa şi Turcia, spunându-le că Kremlinul era "preocupat de posibile provocări din partea Kievului care implică utilizarea unei bombe murdare".

Oficialii americani şi alţi oficiali occidentali au respins avertismentele ruseşti.

"Mai îngrijorător" pentru acest oficial a fost faptul că ruşii înşişi ar fi spus aceste lucruri "fie ca un pretext pentru a face ceva nebunesc, fie ca o acoperire pentru ceva ce ei înşişi căutau să facă. Aşa că a fost destul de alarmant", a comentat oficialul.

 

Cu toate acestea, în niciun moment SUA nu au detectat informaţii care să indice că Rusia lua măsuri pentru a-şi mobiliza forţele nucleare pentru a efectua un astfel de atac, însă oficialii americani nu au fost siguri că vor şti dacă Rusia deplasează arme nucleare tactice la faţa locului.

 

În aceste condiții, cei mai înalți oficiali americani au comunicat îngrijorările Washingtoului direct omologilor lor ruși, dar și altor puteri nucleare cu influență în cercurile rusești, precum India și China. De altfel, oficialii americani spun că acţiunile de apropiere şi declaraţiile publice ale liderului chinez Xi Jinping şi ale premierului indian Narendra Modi au ajutat la evitarea unei crize.

 

În perioada care a trecut de la spaima nucleară de la sfârşitul anului 2022, jurnalistul CNN Jim Sciutto, semnatarul articolului din CNN şi autorul unei cărţi despre marile puteri, a întrebat oficiali americani şi europeni dacă au identificat ameninţări similare.

Pericolul s-a diminuat pe măsură ce războiul a intrat într-o perioadă de relativ impas în est. Cu toate acestea, SUA şi aliaţii săi rămân vigilenţi.



de pe realitatea.net ext

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list