Managerul SJU Botoșani, adus la birou cu mascaţii. Nouă rundă de percheziții în dosarul angajărilor pe bani

Procurorii din cadrul Dircţiei Generale Anticorupţie (DGA) au descins, marți dimineață, la locuinţa managerului SJU, medicul Monica Adăscăliţei, dar şi în biroul acesteia din cadrul unităţii sanitare, potrivit Monitorul de Botoșani.  

Din câte se parte, în anchetă sunt vizate mai multe persoane din conducerea unităţii sanitare.

Anchetatorii au ajuns la spital încă de la ora 6.00. Un inspector şi un subinspector din cadrul DGA au sigilat biroul managerului, iar ulterior au mers la domiciliul acesteia.

Dosarul angajărilor pe bani la Spitalul Judeţean a ajuns în atenţia publică pe 13 decembrie 2023, când poliţiştii au descins în zeci de locaţii din judeţ printre care s-au numărat sediul Spitalului Judeţean „Mavromati", locuinţa şefei Consiliului Judeţean Botoşani, biroul acesteia, dar şi sediul PSD Botoşani.

Procurorii DNA au reţinut atunci peste 75 de infracţiuni în total, pentru  11 inculpaţi. A doua zi, 10 dintre cele 11 persoane duse la audieri au fost arestate. După contestaţii, însă, doar opt dintre cele zece persoane arestate iniţial de procurorii DNA au rămas în arest pentru 30 de zile.

În referatul celor de la DNA sunt enumerate diverse sume de bani sau obiecte din aur primite de cei inculpați pentru transferul unor asistente, pentru modificarea condițiilor de concurs în favoarea diverșilor doritori care plăteau, indiferent de post, de la șofer la asistentă sau referent. Banii erau dați prin interpuși sau direct, mascați în pungi de cadouri, iar cei care dădeau promovau concursul. 

 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list