Accident cu 8 victime, în Vrancea. Impact violent între un microbuz cu pasageri și un autoturism

La accidentul care s-a produs la sensul giratoriu de la ieșirea din comuna Golești spre Cotești, la intersecția DJ 205 R Cotești cu DN2 E 85, au intervenit mai multe echipaje de salvatori, inclusiv unul de descarcerare, una dintre persoane fiind prinsă între fiarele contorsionate ale maşinii. Ea a fost scoasă, în cele din urmă, de echipajul de descarcerare, dar este în stare gravă şi a fost transportată la spital, potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

În microbuzul implicat în aaccident, pe lângă şofer erau şi 13 pasageri, potrivit oficialilor.

„Detaşamentul de Pompieri Focşani, cu modulul SMURD, respectiv o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi o autospecială de intervenţie, intervine la un accident rutier pe DN2 - E85, în comuna Coteşti, produs în urma coliziunii dintre microbuz şi un autoturism. În urma accidentului au rezultat opt victime, dintre care o victimă inconştientă, rămasă încarcerată, asupra căreia se efectuează manevre de resuscitare şi o persoană conştientă, preluată de SAJ, ambele din autoturism. Alte şase persoane aflate în microbuzul de transport persoane au suferit traumatisme minore", a precizat ISU Vrancea.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list