Un deputat PSD a anunțat că pleacă din partid și poartă negocieri cu AUR
Marius Ostaficiuc a scris pe Facebook că a decis să părăsească PSD, după ce a activat 23 de ani în acest partid, fiind nemulţumit de direcţia în care se îndreaptă formaţiunea.
"Despărţirile fac parte şi ele din politică. După 23 de ani de la înscrierea în rândurile social democraţiei, am luat decizia să plec din PSD. Nu mă mai simt compatibil aici, la Iaşi, cu oameni care n-au demonstrat nimic şi care confundă politicul cu businessul. Plec dintr-o filială capturată şi dintr-un partid care dimineaţa este la stânga, la amiază la mijloc şi seara la dreapta, iar a doua zi o ia de la capăt. Voi rămâne în politică, folosindu-mi energiile şi experienţa în proiecte prin care să îmi ajut în continuare patria şi oraşul căruia îi datorez totul, Iaşul", a scris pe Facebook, deputatul Marius Ostaficiuc.
El a recunoscut că se află în negocieri cu AUR, pentru a se înscrie în acest partid.
Marius Ostaficiuc a fost ales deputat în anul 2000, când a candidat pe listele PSD.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu