Toyota va construi un motor care captează carbonul din atmosferă
Toyota nu se grăbește să treacă la o gamă formată în mare parte din mașini electrice, spre deosebire de alți producători care au ales să meargă pe acest drum. Producătorul japonez nu intenționează să renunțe prea curând la motoarele termice, ba chiar caută constant soluții alternative pentru a-și face mașinile mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Cum funcționează noul sistem dezvoltat de Toyota?Odată ce dioxidul de carbon este captat în sistemul de filtrare, acesta este apoi eliberat într-un lichid prin căldura motorului și nu necesită energie suplimentară. Acest lucru înseamnă că această tehnologie ar putea funcționa și cu motoarele cu ardere obișnuită, nu doar în acelea ce folosesc hidrogen.
În acest fel, s-ar crea un automobil care curăță atmosfera în timp ce este condus și compensează pentru emisiile scoase pe țeava de eșapament.Din păcate, tehnologia este încă departe de a fi gata de implementarea în masă. În testul condus de Toyota, filtrele au captat doar 20 de grame de dioxid de carbon în 20 de ture de circuit, aproximativ 90 de kilometri parcurși. Este mai bine decât nimic, dar motoarele care funcționează cu combustibili fosili emit o cantitate mult mai mare de dioxid de carbon în acest interval.
Toyota vrea ca aceste filtre să își facă loc în viitor în viitor și pe mașinile sale de serie. Cu ajutorul acestora, producătorul crede că mașinile sale ar putea atinge neutralitatea de carbon.
de pe realitatea.net ext
Niciun comentariu