Profitul Hidroelectrica a explodat anul trecut. Ce arată datele oficiale publicate de cel mai mare producător de energie din România
Veniturile companiei au urcat cu 30%, în anul 2023, la 12,244 miliarde lei (faţă de 9,452 miliarde lei în 2022).
"Energia produsă şi vândută (netă) a crescut cu 30% (17.639 GWh) în anul încheiat la 31 decembrie 2023 de la 13.544 GWh în anul 2022. Aceste creşteri au fost datorate în principal îmbunătăţirii condiţiilor hidrologice în anul 2023 faţă de anul 2022, fapt ce a condus la înregistrarea unei producţii în anul 2023 peste media multianuală", arată raportul companiei.
Cheltuielile cu apa uzinată au crescut cu 42% la 639 milioane lei în anul incheiat la 31 decembrie 2023 de la 451 milioane lei în anul 2022. Aceasta creştere a fost cauzată în principal de majorarea cantităţii de apă uzinată utilizată pentru a produce energie electrică, precum şi de majorarea tarifului stabilit de ANAR la 1,40 lei per mia de metri cubi în 2023 de la 1,23 lei per mia de metri cubi în 2022. În 12 iunie 2023 a fost publicată Ordonanta de Urgenta nr. 52/2023 conform căreia tariful pentru apa uzinată a fost stabilit la 37 lei/MWh produs. Noul tarif este aplicat începând cu 12 iunie 2023.
Cheltuielile de transport şi distribuţie de energie electrică au crescut cu 142% la 1,208 miliarde lei în anul încheiat la 31 decembrie 2023, de la 498 milioane lei în anul 2022. Aceasta creştere se datorează evoluţiei cantităţilor livrate pe portofoliul de furnizare şi tarifelor reglementate.
Energia electrică achiziţionată a scăzut cu 30% în anul incheiat la 31 decembrie 2023 la 489 milioane lei de la 697 milioane lei în anul 2022. Aceasta scădere a fost cauzată de scăderea preţului mediu de achiziţie a energiei electrice în anul 2023.
Cheltuielile cu certificatele verzi au crescut cu 62% în anul incheiat la 31 decembrie 2023, la 297 milioane lei de la valoarea de 183 milioane lei în anul 2022. Această creştere se datorează necesităţii achiziţionării de Certificate Verzi prin intermediul Pieţei Centralizate anonime spot pentru Certificate Verzi pentru acoperirea consumului clienţilor finali din portofoliul de furnizare al Hidroelectrica. Totodată, societatea a generat din portofoliu propriu de producţie certificate verzi (CV) în număr de: 33.093 CV din centrale hidroelectrice în perioada încheiată la 31 decembrie 2023, faţă de 86.319 CV în anul 2022; 251.242 CV din centrale eoliene în perioada încheiata la 31 decembrie 2023, faţă de 224.156 CV în anul 2022. Preţul mediu pentru perioada de 12 luni a anului 2023 este de 144,99 lei/certificat verde.
Valoarea totală a certificatelor verzi obţinute în anul încheiat la 31 decembrie 2023 este de 41 milioane lei, la care se adaugă soldul CV în valoare de 50 milioane lei de care grupul a beneficiat ca urmare a fuziunii dintre Hidroelectrica şi Crucea Wind Farm S.A
Imobilizarile corporale aflate in sold la 31 decembrie 2023 au crescut cu 5% la 20,427 miliarde lei de la 19,521 miliarde lei la 31 decembrie 2022. Această majorare se datorează în principal reevaluării imobilizărilor corporale, cu excepţia imobilizărilor corporale în curs de execuţie şi a activelor aferente dreptului de utilizare, efectuată la finalul anului 2023. Alte active imobilizate aflate in sold la 31 decembrie 2023 au crescut cu 30% la 283 milioane lei de la 218 milioane lei la 31 decembrie 2022. Această majorare a fost cauzată de taxa pentru producătorii de energie suplimentară plătită de către Hidroelectrica în urma deciziei de impunere aferentă procesului verbal întocmit în aprilie 2023 de Direcţia Generala Antifraudă Fiscală. Organele fiscale au aplicat legea 357/2022 privind taxa pentru producătorii de energie electrică retroactiv de la 1 septembrie 2022, astfel au calculat taxa suplimentară în suma de 62 milioane lei.
În data de 7 august 2023, societatea a primit o decizie privind dobânzi şi penalităti în suma de 1,56 miliarde lei aferente deciziei de impunere menţionate anterior. În anul 2023, Hidroelectrica a achitat atât taxa, cât şi dobânzile şi penalităţile aferente, suma fiind înregistrată ca alte active imobilizate. Hidroelectrica va contesta în instanţă această decizie, estimând că activele reprezentate de plată vor fi recuperate într-o perioadă mai mare de un an.
Soldul împrumuturilor bancare a scazut cu 23% la 300 milioane lei la 31 decembrie 2023 de la 390 milioane lei la 31 decembrie 2022. Aceasta scădere se datorează în principal rambursarilor de împrumuturi în cursul anului 2023 în sumă de 93 milioane lei.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu