Parlamentul a votat înfiinţarea Registrului traficanţilor de droguri. Alina Gorghiu: Un pas important în bătălia pe care întreaga societate românească o poartă
„Am iniţiat acest proiect, împreună cu colegi din PNL, din nevoia de a avea un instrument cu rol în prevenirea şi combaterea traficului de droguri, mai ales că sunt traficanţi care recidivează. Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri, precum şi a celor au efectuat fără drept operaţiuni cu substanţe psihoactive sau pretinzând că deţin autorizaţie", a afirmat ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare organizarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.
„În scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera ilicitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, denumit în continuare Registrul", prevede iniţiativa legislativă.
În schimb, nu sunt înscrise în Registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal".
„În înţelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) copia de pe Registru - documentul eliberat autorităţilor române competente, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea; a) stat membru - statul membru al Uniunii Europene;
b) stat terţ - statul care nu este membru al Uniunii Europene;
c) locaţie - imobilul în care persoana înscrisă în Registru locuieşte/se găseşte o perioadă nedeterminată sau imobilul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea", conform sursei citate.
Registrul este organizat de Ministerul Afacerilor Interne şi se ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu.
Registrul este constituit ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, Registrul poate fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.
„Evidenţa informatizată a Registrului şi evidenţa informatizată dactiloscopică şi a datelor genetice judiciare se organizează şi funcţionează în cadrul Poliţiei Române, care asigură şi coordonarea activităţilor desfăşurate în aceste domenii", mai prevede proiectul.
Alina Gorghiu a mai spus că „practic, vorbim despre o bază de date cu ajutorul căreia poliţia va putea să verifice unde sunt traficanţii, ce fac, ce serviciu au, cu cine intră în contact, dacă sunt la un festival sau dacă stau în preajma şcolilor".
„În funcţie de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 şi 20 de ani. În această perioadă, poliţia va putea şti unde există riscul ca persoana vizată să vândă din nou droguri", a adăugat ea.
Senatoarea PNL a mai declarat că, „în România, consumul şi traficul de droguri sunt pe un trend ascendent. Statisticile confirmă: anul trecut au fost confiscate peste 1,1 tone de droguri".
„Şi cea mai vulnerabilă categorie socială este reprezentată de tineri. Avem datoria de a-i proteja. Şi mă bucur că acest registru va oferi pârghii pentru autorităţi în prevenirea şi combaterea traficului de droguri!", a conchis Gorghiu.
Pe 18 decembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu