Dmitri Medvedev, reacție furibundă după ce la comanda armatei Ucrainei a fost numit un general născut în Rusia: „Fie ca pământul să-i ardă sub picioare!”
Dmitri Medvedev, fost președinte, acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, l-a acuzat pe Sîrski, care nu a servit în armata Rusiei post-sovietice, că și-a încălcat jurământul de ofițer, relatează HotNews.ro.
„Privind biografia noului comandant-șef al forțelor armate ucrainene, Sîrski, se poate simți un sentiment de ură, dispreț și dezgust", a scris Medvedev pe canalul său oficial Telegram.
„Dezgust pentru un om care a fost ofițer al Rusiei sovietice, dar a devenit un trădător Bandera, care și-a încălcat jurământul și îi servește pe naziști, distrugându-i pe cei dragi. Fie ca pământul să-i ardă sub picioare!", a mai spus Medvedev.
„Bandera" este o referire la Stepan Bandera, un naționalist ucrainean din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care a colaborat cu Germania nazistă pentru a lupta împotriva Armatei Roșii. El este considerat un luptător pentru libertate de către unii ucraineni, dar un trădător de către mulți ruși.
Sîrski s-a născut în iulie 1965 în regiunea Vladimir din Rusia, care făcea parte pe atunci din Uniunea Sovietică. La fel ca mulți oameni de vârsta sa din forțele armate ucrainene, a studiat la Moscova - la Școala Superioară de Comandament Militar - printre colegi care au devenit între timp comandanți ruși.
Generalul a servit timp de cinci ani în Corpul de artilerie sovietic și a trăit în Ucraina începând cu anii 1980.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu