Deputatul USR Emanuel Ungureanu, sesizare la ANI pe numele șefului DNA, Marius Voineag. „A fost cadou sau taxă de protecție?”
"În declaraţia de avere, pe lângă multe terenuri, multe apartamente, multe conturi, domnul Voineag a declarat o petrecere de botez cu daruri de 500.000 de lei, asta înseamnă 100.000 de euro. Trebuie să vedem cine a dat darul şi dacă acele daruri n-au fost un fel de taxă de protecţie. Eu cred că, în această declaraţie de avere, ANI poate găsi lucruri foarte interesante care trebuie oricum verificate foarte atent. Domnul Voineag trebuie să fie un exemplu de integritate, un exemplu de moralitate. Deocamdată, din declaraţiile lui nu este foarte clar care este sursa unor sume de bani din această declaraţie de avere impresionată şi pentru un bugetar de lux", a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit unui comunicat USR.
Deputatul USR a amintit că procurorul Marius Voineag a clasat un dosar de corupţie care viza doi generali SRI, suspecţi că ar fi semnat în fals nişte achiziţii în pandemie, care nu intraseră în patrimoniul Serviciului Român de Informaţii.
"De ce ne ridică suspiciuni această declaraţie de avere? Pe lângă faptul că domnul Voineag poartă ceasuri la fel de scumpe ca Rareş Bogdan, este bizară activitatea domnului Voineag, de când a fost pus de Iohannis la şefia DNA. Domnul Voineag pare să acopere nişte generali SRI, nişte peşti mari. Suspiciunea mea e că la acea petrecere de botez de 100.000 de euro e posibil să fi fost pe listă şi nişte generali SRI. Rog ANI să-şi facă datoria", a mai declarat Emanuel Ungureanu.
Deputatul USR a solicitat ANI să rezolve cât mai repede această sesizare.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu