Cazul fetiței de 9 ani ucisă de mamă. Autoritățile știau că femeia suferă de boli mintale și nu-și poate îngriji copilul
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a trimis Corpul de Control la Galaţi pentru a verifica modul în care s-a intervenit în cazul fetiței de 9 ani ucise de propria mamă. Cazul era în atenţie încă din martie 2023, dar verificările au concluzionat atunci că violenţele asupra celor trei fetiţe ale femeii au fost "un eveniment singular". Cu toate acestea, se ştia că femeia nu poate avea grijă de cei trei copii din cauza unei dizabilități mintale. Cele două fetițe care au fost preluate de către DGASPC după decesul surorii ei au vânătăi şi cicatrici pe trup care arată că erau agresate frecvent.
"Având în vedere tragicul caz de la Galaţi, în urma căruia o fetiţă de 9 ani şi-a pierdut viaţa, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Rareş-Petru Achiriloaie, a decis încă de ieri trimiterea Corpului de control la DGASPC Galaţi, dar şi la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, pentru a verifica modul în care a fost gestionat şi instrumentat acest caz", anunţă, vineri, Ministerul Familiei, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că celelalte două surori ale fetiţei, în vârstă de 3 şi 7 ani, au fost preluate în sistemul de protecţie specială, în familia unui asistent maternal.
"Din păcate, în urma evaluării minorelor la domiciliul asistentului maternal, s-au constatat urme de violenţă fizică, arsuri şi cicatrici pe mai multe părţi ale corpului. Cele două minore vor fi incluse într-un program de consiliere pentru depăşirea traumei suferite", a mai transmis ministerul.
Instituţia precizează că s-a cerut efectuarea unei expertize medico-legale în regim de urgenţă şi au fost solicitate informaţii cu privire la eventualele spitalizări ale minorelor de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi.
"La nivelul DGASPC Galaţi a fost dispus un control intern cu privire la modul în care dosarul minorei a fost instrumentat la nivelul Serviciului Evaluare Iniţială în Situaţii de Abuz, Neglijare, Trafic, Migraţie şi Repatrieri", amai arată oficialii ministerului.
"Este profund îngrijorător faptul că majoritatea cazurilor de violenţă asupra copiilor, care ajung în atenţia autorităţilor, se înregistrează în mediul în care aceştia ar trebui să se simtă cel mai în siguranţă, în familie. De aceea, este imperativ să conştientizăm amploarea acestui fenomen şi să luăm măsuri eficiente pentru a preveni şi a interveni de urgenţă în cazurile de violenţă asupra copiilor în mediul familial şi nu numai. Subliniez importanţa raportării oricărei suspiciuni de de abuz, neglijare, exploatare sau violenţă împotriva copilului la numărul unic de urgenţă 119", a declarat Rareş-Petru Achiriloaie, preşedintele ANPDCA.
Primele concluzii ale raportuluiCazul familiei în cauză s-a aflat în atenţia DGASPC Galaţi încă din luna martie 2023, ca urmare a unei sesizări primite de la o unitate de învăţământ preşcolar din Galaţi cu privire la posibilitatea existenţei unui abuz fizic asupra uneia dintre cele trei minore, în mediul familial;În urma sesizării primite au fost anunţate organele de poliţie (a fost deschis un dosar penal pe numele mamei) şi s-au făcut verificări în familie cu privire la toţi cei trei copii (anchetă socială, evaluare psihologică, caracterizări educaţionale);La finalul demersurilor s-a ajuns la concluzia că agresiunea fizică ar fi fost un "eveniment singular", dar şi că mama nu se putea ocupa singură de creşterea celor trei copii, din cauza unei dizabilităţi mintale.Rudele mamei şi-au asumat responsabilitatea îngrijirii şi supravegherii celor 3 minore;În aprilie 2023, cazul fetiţelor a fost referit Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi în vederea monitorizării familiei.de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu