Băsescu și-a salvat fiica de pușcărie: decizia controversată în dosarul Nana

Totul a început în anul 2013 atunci când Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu a cumpărat 290 de hectare de teren arabil în localitatea Nana din județul Călărași pentru suma de 1,3 milioane de euro. Ioana Băsescu spunea la acea vreme că banii pentru marea achiziție proveni dintr-un credit bancar, dar și din surse proprii.

Situația s-a schimbat în momentul în care mai multe terenuri din localitatea Nana au făcut obiectul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție. Ancheta a vizat procedurile de retrocedare a unei suprafețe de 2.000 de hectare. Primarul comunei, Gheorghe Dobre, și mai mulți funcționari au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals, uz de fals și spălare de bani.

Potrivit procurorilor, funcționarii ar fi retrocedat ilegal 128 de terenuri agricole ce aveau o suprafață de aproximativ 2.000 de hectare și în acest fel ar fi adus un prejudiciu de peste trei milioane de lei. Aproape jumătate din terenuri au ajuns la inculpați și la rudele acestora. În timpul procesului, terenurile Ioanei Băsescu au fost puse sub sechestru.

După mai mulți ani de anchete și procese, Tribunalul din Călărași a dispus încetarea urmăririi penale pentru cei 11 inculpați din dosarul Nana. Hotărârea a fost luată după ce faptele s-au prescris, iar imediat după decizie a fost ridicat sechestrul de pe terenurile Ioanei Băsescu. Practic, după șapte ani de procese, fiica fostului șef al statului, Ioana Băsescu poate să se folosească de terenurile achiziționate. Unele terenuri au fost cumpărate de Ioana Băsescu cu un credit de un milion de euro obținut de la CEC Bank. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list