Ungurii iau cu asalt România ca să-și facă plinul la mașină. Cu cât sunt mai ieftini carburanții la noi
Ungurii fac economie de 12.000 forinți pe lună (aproape 160 de lei), alimentând mașinile în România, scrie presa maghiară. De luni, 15 ianuarie, în Ungaria se scumpește combustibilul. Mai precis, prețurile vor crește cu 21 HUF (27 de bani) pe litru, relatează rtl.hu, din cauza majorării accizelor.
Aceasta ar fi a doua majorare din ianuarie, 2024, astfel că un litru de benzină în Ungaria a ajuns să coste cu 70 HUF (92 de bani) mai mult decât în România. Aceasta înseamnă că prețurile la combustibil se vor apropia de nivelul înregistrat în Austria, țară unde salariul mediu este de trei ori mai mare decât cel din Ungaria, scrie presa maghiară.
Majorarea obligatorie a accizelor este aplicată de lanțul de benzinării Mol în două tranșe, a doua intrând în vigoare de luni, 15 ianuarie. Potrivit holtankoljak.hu, după majorări, prețul mediu al benzinei va fi de 580 HUF/litru (7,59 lei), în timp ce cel al motorinei va fi de 608 HUF/litru (7,96 lei).
László Gépész, vicepreședintele Asociației Benzinării Independente, a declarat pentru RTL Hírado că nu este nimic de făcut în privința creșterii prețului, iar clienții ar trebui să ia act de acest lucru.
Potrivit analizei RTL Híradó, în România se vinde benzină pentru 500 de HUF (6,55 lei) la o stație situată la mai puțin de un kilometru de granița cu Ungaria, unde s-au prezentat deja sâmbătă mulți șoferi maghiari.
Un expert a spus pentru RTL că de luni, cetățenii ungari vor încerca să facă economii trecând în fiecare lună granița în România, pentru a alimenta. El a adăugat că în cazul României, benzina va fi mai ieftină în medie cu 70 HUF (92 de bani), în timp ce în cazul Sloveniei și Croației, cu 50-60 HUF (65-75 de bani).
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu