Un tânăr de 18 ani a intrat cu maşina într-un tramvai, la Timișoara! Acesta NU avea permis şi consumase alcool şi droguri înainte de a se urca la volan
"Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu dinspre Bulevardul 16 Decembrie 1989 spre strada Gheorghe Pop de Băseşti, iar la intersecţia cu Bulevardul Regele Carol I, ar fi intrat în coliziune cu un tramvai, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, care circula dinspre strada Johann Nepomuk Preyer către Bulevardul Regele Carol I. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv conducătorul autoturismului, tânărul fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", a transmis, marţi, IPJ Timiş.
În urma verificărilor, poliţiştii au aflat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
"Totodată, în urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 1,39 mg/l în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 18 ani de ani, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise", a mai precizat IPJ Timiş.
Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele tânărului de 18 ani, pentru de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu