Un nou accident grav pe E85 - Drumul morții - Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața
Accidentul rutier de pe E85 soldat cu o persoană decedată şi două grav rănite a fost produs de un şofer de TIR din judeţul Bihor, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Victima decedată este din judeţul Suceava şi avea 22 ani.
''Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 51 ani, din judeţul Bihor, conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi semiremorcă, pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localităţii Cordun, din direcţia Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunzând pe sensul opus şi intrând în coliziune cu 2 autoturisme şi un alt ansamblu de vehicule. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui conducător al unui autoturism, în vârstă de 22 ani, din judeţul Suceava, rănirea unei femei, în vârstă de 19 ani, pasager în acelaşi autoturism, din judeţul Suceava, şi a conducătorului ansamblului auto'', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Cele trei victime au rămas încarcerate, fiind necesară intervenţia pompierilor.
În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la faţa locului de medici, şoferul în vârstă de 22 ani a decedat.
Celelalte două victime din accident - o pasageră din autoturism şi şoferul din judeţul Bihor - au fost transportate cu ambulanţele la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.
Alte trei persoane implicate în accident, şoferul unui alt TIR şi două persoane din al doilea autoturism, nu au fost rănite.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu