Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru trafic de droguri. Stupefiantele, vândute inclusiv minorilor
"La data de 22.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii", a informat DIICOT, într-un comunicat publicat miercuri.
Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, aceștia au deținut și comercializat, în mod repetat, cantități de droguri de risc și mare risc și substanțe psihoactive (canabis, cristal, ecstasy și 2MMC), către consumatori, inclusiv minori, de pe raza județului Bihor.
"La aceeași dată, au fost puse în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate diferite cantități de substanțe interzise, sume de bani, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.În cursul zilei de 23.01.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile", mai arată sursa citată.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu