Scandalurile repetate din bloc l-au trimis direct la închisoare. Cum și-a găsit nașul un bărbat care și-a amenințat de nouă ori vecinii

Sorin B. se află în fața instanței, fiind judecat pentru trei fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice petrecute în anul 2020. Cu toate acestea, înregistrările arată că el mai fusese implicat în alte șase infracțiuni de același gen în trecut. Primul verdict în acest caz a fost pronunțat în ianuarie 2024. Vecinii lui Sorin relatează că acesta avea obiceiul să-i jignească și să-i amenințe, creând astfel un climat tensionat în blocul în care locuiește.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 8 martie 2020, într-o stare avansată de ebrietate, individul în cauză a perturbat grav ordinea și liniștea locatarilor blocului. Pe holul clădirii, acesta a folosit un limbaj jignitor, a amenințat cu acte de violență atât verbal, și a folosit și un cuțit în acțiunile sale. De asemenea, a deranjat cu muzica la un volum înalt, a aruncat sticle și pahare și, în final, a spart geamul ferestrei aflate pe holul de la etajul trei al imobilului.

În 15 martie 2020, bărbatul, aflat de asemenea, într-o avansată stare de ebrietate, a recidivat. „În timp ce se afla în fața blocului nr. 24 a tulburat ordinea și liniștea locatarilor prin proferarea de cuvinte și expresii jignitoare, prin adresarea de amenințări cu acte de violență (prin folosirea unei bâte), prin încercarea de a-l lovi pe numitul (…), dar și prin lovirea ușii de acces în scara blocului", se precizează în documentul procurorilor. O altă faptă a avut loc în 9 noiembrie 2020, când a tulburat ordinea și liniștea locatarilor prin proferarea de cuvinte și expresii jignitoare, prin adresarea de amenințări cu acte de violență și prin lovirea ușii de acces în scara blocului.

"Pașaportul de carbon", noua găselniță UE prin care vor fi limitate călătoriile celor care nu sunt "prietenoși cu mediul"

Iar rechizitoriul continuă să descrie faptele vecinului agresiv și permanent pus pe harță:

„Martora declară că în momentul în care a fost observată de către inculpat, acesta s-a prins cu mâna de organele genitale și a început să îi adreseze cuvinte și expresii jignitoare. De asemenea, inculpatul a început să arunce cu sticle și pahare înspre ea, în tot acest timp adresându-i injurii și amenințări cu acte de violență, de față fiind mai multe persoane. Totodată, martora a declarat că, la un moment dat, inculpatul a luat un topor de care s-a folosit pentru a lovi pereții, dar și un cuțit pe care îl folosea pentru a amenința persoanele prezente. La fața locului a fost solicitată prezența organelor de poliție, însă inculpatul s-a manifestat violent și în prezența acestora, adresându-le cuvinte și expresii jignitoare", se mai menționează în dosar, cu referire la declarația unei femei amenințată de locatar.

Instanța a considerat că faptele bărbatului au un pericol „relativ ridicat" și a constatat că acesta a mai fost condamnat în 2023, pentru fapte similare.

„Inculpatul a dat dovadă de o perseverenţă infracţională ieşită din comun, prin săvârşirea a 9 infracţiuni concurente, lezând, în decursul a câteva luni de zile valori sociale multiple, de la ordinea şi liniştea publică la integritatea fizică şi psihică a unor persoane şi la patrimoniu", a mai precizat judecătorul. Tânărul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție. Hotărârea a fost contestată.

Un vasluian a blocat drumul public cu o poartă de fier, ca să-și unească proprietățile. Localnicii sunt revoltați, primăria ridică din umeri



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list