Moment aniversar pentru statele din zona euro. Se împlinesc 25 de ani de la lansarea monedei unice europene
fiind introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, potrivit ec.europe.eu. Până la 1 ianuarie 2002, vechile monede, considerate subunităţi ale euro, au continuat să fie folosite pentru plata în numerar.La data de 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede în 12 ţări din Uniunea Europeană: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania.
Istoria monedei euro începe la 1 iulie 1990, când a debutat prima fază a uniunii economice şi monetare (UEM). La data de 1 ianuarie 1993, a fost definitivată Piaţa Unică, pentru ca la 1 ianuarie 1994 să înceapă faza preparatorie a uniunii economice şi monetare. În ziua de 1 noiembrie 1993, a fost stabilită compoziţia monedei ECU.Cea de-a doua fază a UEM a început prin înfiinţarea Institutului Monetar European, la 1 ianuarie 1994. Statele membre au acţionat pentru combaterea deficitelor bugetare şi pentru atingerea convergenţei economice. La 15 şi 16 decembrie 1995, Consiliul European a adoptat denumirea de ''euro'' pentru moneda unică. A fost stabilit calendarul trecerii la euro. Decizia cu privire la intrarea irevocabilă în cea de-a treia etapă a UEM a fost luată în 1996, iar la 2 mai 1998, la summit-ul de la Bruxelles, liderii UE au aprobat lista celor 11 ţări participante la primul val: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Au optat pentru amânarea participării la euro: Marea Britanie, Danemarca şi Suedia.Politica monetară este aceeaşi pentru toată zona euro şi este hotărâtă de Banca Centrală Europeană, care şi-a început activitatea în iulie 1998, la Frankfurt.În prezent, euro este moneda unică adoptată de 20 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, ele formând zona euro. Acestea sunt: Austria, Belgia, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania. Ţara care a aderat cel mai recent la zona euro este Croaţia, care a introdus moneda comună la 1 ianuarie 2023.Pe lângă ţările din zona euro, Principatul Monaco, Republica San Marino şi Cetatea Vaticanului emit, de asemenea, monede euro, arată ecb.europa.eu. În total, euro este folosit de aproximativ 334 milioane de cetăţeni europeni.Având în vedere aceste cifre, nu este surprinzător că moneda euro a devenit a doua monedă internaţională, ca importanţă, după dolar.Un euro este divizat în 100 de cenţi. Monedele euro au următoarele opt valori: 1 cent, 2 cenţi, 5 cenţi, 10 cenţi, 20 cenţi, 50 cenţi, 1 euro şi 2 euro. La rândul lor, bancnotele de euro au valorile: 5 euro, 10 euro, 20 euro, 50 euro, 100 euro, 200 euro şi 500 euro.Alături de alte şase ţări, România se înscrie în rândul statelor membre ale UE care au obligaţia adoptării monedei euro, ceea ce înseamnă practic participarea cu drepturi depline la Uniunea Economică şi Monetară, odată cu îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare, respectiv a criteriilor de convergenţă nominală (stabilitatea preţurilor, finanţele publice, stabilitatea cursului de schimb, ratele dobânzilor pe termen lung), juridică şi reală (indicatori, precum nivelul PIB/locuitor, productivitatea muncii, energointensivitatea, etc), notează site-ul Băncii Naţionale a României, www.bnr.ro.La data elaborării Raportului de Convergenţă al Băncii Centrale Europene din 2020, România îndeplinea doar o parte din criteriile de convergenţă nominală şi din cele de convergenţă juridică.În cuprinsul Programului de Convergenţă 2021-2024, România îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro, însă eforturile Guvernului se concentrează pe minimizarea efectelor sociale şi economice negative ale pandemiei COVID-19, notează www.bnr.ro.La nivel naţional, coordonarea pregătirilor pentru adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro, condus de premier, din care fac parte ministrul finanţelor publice, guvernatorul BNR, conducători sau persoanele desemnate de către aceştia la nivel de conducere ai altor autorităţi şi instituţii publice, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi sindicale. Comitetul interministerial a fost înfiinţat în luna mai 2011. În luna decembrie 2016, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 931/2016 care stabileşte structura, organizarea şi principalele atribuţii ale acestuia.
Când trece România la zona euroPrin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2018, a fost înfiinţată Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, în vederea identificării acţiunilor şi a promovării reformelor necesare modernizării economiei româneşti pentru trecerea la moneda euro. Comisia Naţională este condusă de prim-ministru şi de preşedintele Academiei Române, în calitate de copreşedinţi, respectiv de guvernatorul Băncii Naţionale a României şi un viceprim-ministru desemnat de prim-ministru, prin decizie, în calitate de vicepreşedinţi. Comisia Naţională a elaborat Raportul de fundamentare al Planului naţional de adoptare a monedei euro şi Planul naţional de adoptare a monedei euro, documente strategice care au fost aprobate de Guvernul României în data de 30 ianuarie 2019, potrivit www.bnr.ro.De asemenea, în cadrul BNR funcţionează, începând din luna februarie 2010, Comitetul de pregătire a trecerii la euro, ce reprezintă un forum de dezbatere a problematicilor legate de convergenţa nominală şi reală, menit să susţină demersurile băncii centrale în ceea ce priveşte participarea României, cu drepturi depline, la Uniunea Economică şi Monetară.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu