Ministerul Sănătății merge pe buna-credință a românilor. Nimeni NU poate verifica dacă o persoană ridică una sau mai multe doze "de urgență" din farmacii
Autoritățile au dat undă verde pentru ca românii să poată ridica din farmacii o doză „de urgență " de antibiotic pentru 48 de ore, însă au pus carul înaintea boilor, relatează HotNews.ro.
Până la eventuala dezvoltare a unei platforme informatice de înregistrare a CNP-urilor, Ministerul Sănătății se bazează doar pe buna credință a românilor - pe o declarație pe proprie răspundere pe care cei care ridică antibiotic pentru 48 de ore din farmacie vor trebui să o completeze pe loc.
Farmaciștii îl fac praf pe Alexandru Rafila în scandalul antibioticelor fără rețetă: Modificări PERICULOS de superficiale„Ne bazăm pe declarația pe proprie răspundere a pacientului. Această declarație are valoare de responsabilizare a persoanei. Trebuie să înțelegem cu toții că dacă nu respect asta, nu fac rau sistemului, imi fac rău mie. Haideți să credem în cetățenii noștri din țara asta! Eu mizez pe cultura medicală și pe interesul personal al fiecăruia de a nu își face singur rău. Declarația aceasta va fi până când sistemul informatic este pus în practică. Sistemul electronic de identificare și alertare în legătură cu CNP-urile care iau prea multe antibiotice este necesar și așteptăm ca STS să îl dezvolte", afirmă Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Ce ANTIBIOTICE vor putea fi eliberate fără rețetăSecretarul de stat a precizat că antibioticele care vor fi eliberate pentru situaţii de urgenţă, pentru 48 de ore, sunt cele de primă intenţie, care pot duce cel mai puţin la rezistenţa antimicrobiană, relatează Ziare.com.
"Problema rezistenţei la antibiotice reprezintă o mare problemă de sănătate publică. Mulţi dintre specialiştii de sănătate publică o consideră, dacă nu vom interveni, că va produce viitoarea pandemie. Atât de multe cazuri sunt înregistrate la nivel global. Se pare, conform estimărilor pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a făcut, că există foarte mari şanse, cu ghilimelele respective, ca rezistenţa antimicrobiană să devină prima cauză de mortalitate, estimându-se undeva la peste 10 milioane de decese. Deci este timpul să acţionăm", a afirmat Pistol, într-o conferință de presă.
Adriana Pistol a explicat că ordinul MS nu face altceva decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator: "Pe sistemul spitalicesc, acest lucru este posibil având date de la Casa Naţională de Sănătate. Nu face altceva decât să impună o raportare a antibioticelor eliberate pe coduri de boală, ca să înţelegem de ce este nevoie şi pentru ce tip de îmbolnăvire sunt utilizate aceste antibiotice. Raportarea este uzitată, nu este nimic nou pentru farmaciile care eliberează aceste antibiotice. Termenul de implementare a acestei raportări pentru setarea softurilor deja existente în fiecare farmacie este de 60 de zile şi, în plus, acest ordin mai aduce după sine şi posibilitatea ca farmacistul, într-o situaţie de urgenţă în care ne aflăm, în weekend, în zilele libere legale, pacientul să aibă o nevoie posibilă, urgentă pentru un tratament cu antibiotice, să poată decide dacă îi oferă pentru 48 de ore un antibiotic".
Ea a adăugat că nu poate fi eliberat orice antibiotic, ci doar 20 de produse din cele peste 80 aflate în anexa ordinului.
"Dacă până acum era posibil pentru situaţii de urgenţă să se elibereze orice tip de antibiotic, acum există o listă restrânsă de numai 20 de produse. Nu toate antibioticele dintre cele 82 existente în anexa Ordinului pot fi eliberate pentru 48 de ore. Doar 20 dintre acestea. Numai din prima linie. Dacă se impune un alt fel de tratament, cu un alt antibiotic, recomandăm pacienţilor şi farmaciştilor să îndrume pacientul către unităţile sanitare în vederea tratamentului", a transmis Pistol.
Întrebată dacă va fi retras acest ordin, reprezentantul MS a răspuns: "Nu vom retrage acest ordin. Tocmai cred că v-am făcut o pledoarie suficient de convingătoare că acest ordin este mai mult decât necesar. (…) Antibioticele care se eliberează pentru situaţii de urgenţă de 48 de ore sunt cele de primă intenţie, adică cele cel mai puţin susceptibile să ducă la rezistenţă antimicrobiană. Nu se vor elibera, conform acestui ordin, cele care duc la rezistenţa antimicrobiană".
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu