Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Unirii: Rolul nostru, ca lideri politici, este de a genera coeziune şi unitate şi nu diviziune socială

"Ne aflăm astăzi la Mormântul Ostaşului Necunoscut într-o zi simbol a istoriei poporului român. O zi care, la 165 de ani distanţă, ne transmite la fel de puternic forţa valorilor care ne definesc ca naţiune. O zi care ne dă ocazia de a onora efortul şi sacrificiile românilor care au luptat pentru idealurile noastre comune: unitate şi suveranitate! În toate momentele de cumpănă ale ţării, poporul român a fost de fiecare dată capabil de eforturi naţionale uriaşe. Când totul părea împotrivă, românii au demonstrat o solidaritate impresionantă în faţa provocărilor şi a ameninţărilor. Au arătat că ştiu să fie uniţi şi determinaţi în realizarea unui interes naţional comun", a afirmat Ciolacu, în discursul susținut cu acest prilej.

Premierul a arătat că "Unirea, aşa cum au văzut-o înaintaşii noştri, reprezintă simbolul puterii noastre colective, a capacităţii noastre de a depăşi obstacolele şi de a construi, împreună, un viitor mai bun".

"Datoria noastră este să-i omagiem azi pe cei care au contribuit la realizarea acestui ideal. Oameni obişnuiţi şi lideri luminaţi deopotrivă, care au avut viziunea de a-şi uni forţele pentru binele comun. Sărbătorind Ziua Unirii, suntem însă datori să reafirmăm responsabilitatea noastră faţă de generaţiile viitoare. Şi să înţelegem că rolul nostru, ca lideri politici, este - în ciuda viziunilor diferite - de a genera coeziune şi unitate şi nu diviziune socială", a afirmat şeful Executivului.

"Trebuie să lucrăm ÎMPREUNĂ tocmai pentru ceea ce ne defineşte ca naţiune, ne păstrează valorile, ne oferă o viaţă mai bună şi un viitor plin de speranţă copiilor noştri! Doar aşa demonstrăm că luptăm pentru România! Îmi doresc ca spiritul acestui loc sacru, Mormântul Ostaşului Necunoscut, să ne inspire şi să ne amintească întotdeauna că, indiferent de provocări, suntem mai puternici atunci când suntem UNIŢI. UNIŢI, într-o ţară stabilă - politic şi economic, în care niciun cetăţean să nu se simtă lăsat în urmă! UNIŢI, într-o Românie respectată pe plan extern, care să-şi apere cu tărie interesele! UNIŢI, putem privi cu încredere spre viitor, conştienţi că putem depăşi orice provocare atunci când suntem solidari! La mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România!", a transmis Marcel Ciolacu.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list