Grindeanu, sfidare totală! A fost chemat la raport de Ciolacu, dar a părăsit ședința! Continuă protestele în marile orașe din țară

Fermierii și transportatorii continuă mineriada, după ce discuțiile purtate, timp aproape patru ore, la Ministerul Finanțelor, au eșuat. Unii dintre transportatori anunță inclusiv proteste separate. Aseară, spiritele s-au încins în mai multe zone din țară.

În Vama Siret, circulația a fost paralizată ore în șir, în timp ce, în capitală, mai mulți manifestanți și-au strigat supărarea din Piața Constituției. Între timp, 10 dosare penale au fost deschise în urma violențelor dintre manifestați și forțele de ordine. 

A fost haos în marile orașe, după ce negocierile dintre fermieri, transportatori și guvern au eșuat. Sute de protestatari au mers cu mașinile în piața Constituției și au încercuit Parlamentul. Protestului uriaș s-au alăturat și șoferii de taxi și de transport pe platformă. 

La Afumați, punctul zero al protestului fermierilor și transportatorilor, a fost blocată circulația, iar oamenii au forțat intrarea în Capitală. Sute de protestatari au vrut să plece pe jos către guvern, după ce au lăsat tractoarele și camioanele pe stradă. 

Portul Constanța a fost blocat de convoiul format din tractoare și camioane. Centura ocolitoare, dar și centrul orașului au fost blocate pentru mai multe ore. 

Tensiunile dintre jandarmi și protestatari au început să fie mai puternice după eșuarea discuțiilor de la ministerul finanțelor, unde toate negocierile au fost date peste cap. 

Principala nemulțumire a transportatorilor constă în taxele de drum și scumpirea RCA-ului, în timp ce agricultorii așteaptă o schimbare în ceea ce privește importul cerealelor din Ucraina. 

O nouă zi de proteste - Transportatorii nu mai vor să participe la discuții până când Sorin Grindeanu nu își dă demisia

de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list