Cum prepari delicioasele chifteluţe marinate. Copiii iubesc această rețetă: care este secretul

Ingrediente:

- 500 grame carne de viţel tocată

- 250 grame carne de porc tocată

- 2 morcovi raşi

- 2 cartofi fierţi şi pasaţi

- 2 cepe

- 1 felie pâine (înmuiată într-un castronel de lapte, cât să o acopere)

- 2 ouă

- 1 legătură mărar tocată/tăiată mărunt

- sare şi piper

- o cană făină pentru tăvălitul chiftelelor înainte de prăjire

- 50 grame ulei floarea soarelui pentru prăjit

Ingrediente sos:

- 2 ceşti de bulion

- 30 ml oţet

- 3 căţei usturoi

- 1 linguriţă piper boabe

- 2-3 foi de dafin

- sare şi piper (opţional)

Mod de preparare

1. Într-un castron larg amestecaţi carnea de vită cu cea de porc, cartofii pisaţi, ouăle întregi, morcovii, pâinea înmuiată în lapte (dar scursă în palme de lapte), ceapă tocată mărunt (eu o fac în blender pentru că nu-mi place să se simtă în chiftea) şi mărarul tocat.

2. Luaţi în palmele umede puţină cantitate de carne şi daţi formă chiftelelor (cât de mari le doriţi, eu le fac cam cât podul palmei dar merg şi mai mici). Daţi-le prin făină înainte de prăjire.

3. Pregătiţi tigaia, încingeţi uleiul şi puneţi la prăjit chiftelele. Încercaţi să nu le întoarceţi până nu s-au prăjit puţin, pentru că riscaţi să se sfărâme.

4. Într-o altă oală puneţi la fiert pentru cinci minute bulionul cu oţetul, foile de dafin, sarea şi piperul. În castronul în care a fost bulion puteţi pune puţină apă să-l curăţaţi şi în acelaşi timp să subţiaţi sosul. Spre final adăugaţi usturoiul mărunţit.

5. După ce sosul a fiert, adăugaţi şi chiftelele şi mai lăsaţi-le încă 5 minute că să se pătrundă cu aroma sosului.

6. Puneţi în farfuri cu puţină verdeaţă deasupra. Chiftelele marinate merg foarte bine cu un piure de cartofi sau de brocoli, un orez fiert sau cu paste fierte.

Sursă text: Click.ro 



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list