Ciucă, la aniversarea a 34 de ani de la reînfiinţarea PNL: "Continuăm tradiția democratică". Principalele direcții ale partidului
"Astăzi aniversăm 34 de ani de la reînființarea PNL, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, din 15 ianuarie 1990. La scurt timp după căderea regimului comunist, mai mulți vechi liberali au format un grup de inițiativă care a readus partidul pe scena politicii românești. Din acest grup făceau parte personalități care, după instaurarea regimului impus de Moscova, și-au continuat activitatea în exil sau au fost întemnițați pentru opiniile lor democratice", a transmis Nicolae Ciucă, într-un mesaj postat, luni, pe Facebook.
Liderul liberalilor a precizat că Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din Uniunea Europeană și a subliniat, în context, "rolul esențial" jucat de acesta de-a lungul timpului. "Înființat în 1875 prin unirea cluburilor liberale care activau încă din perioada pașoptistă, a jucat un rol esențial în multiple momente ale istoriei naționale, precum independența din 1877, Marea Unire din 1918, dezvoltarea economică din anii '30 ai secolului trecut. Toate acestea s-au petrecut în timpul mandatelor de prim-ministru ale unor liberali. Astăzi, PNL continuă tradiția democratică al cărei fir a fost reluat în 15 ianuarie 1990. Protejăm drepturile civile și libertățile individuale ale cetățenilor, susținem statul de drept, sprijinim mediul de afaceri și promovăm creșterea capitalului românesc", a mai spus Ciucă.de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu