Adrian Năstase ironic la adresa protestelor și manifestanților: „Trebuie introdus dreptul la HAOS”

Declarațiile fostului premier au fost făcute în cadrul unui eveniment de lansare a cărții „Un spectator angajat".

Uneori am impresia că s-a produs o involuţie pe care destul de puternic o vedem marcată prin ceea ce se întâmplă. Şi mi-aş permite chiar să propun o modificare a Constituţiei la capitolul „drepturi cetăţeneşti" şi anume un nou drept fundamental – „dreptul la haos", a declarat Adrian Năstase.

În cea de-a noua zi a protestelor, fostul prim-ministru a mărturisit că manifestațiile fermierilor și transportatorilor sunt mai degrabă confuze.

Cred că pentru momentul de acum ar fi o formulă potrivită, pentru că ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne oferă o imagine confuză, dar ea ar trebui cumva reglementată printr-o manieră care să permită fiecăruia să poată să participe la crearea haosului, a adăugat fostul premier al României.

Tot Năstase a comentat inclusiv asupra diviziunii din societate.

„Mi se pare absolut extraordinară această împărţire a societăţii între români și ei. Ei sunt, nu știm ce sunt, de pe o altă planetă, dar întotdeauna, dacă observaţi, în dezbateri sunt românii, pe de o parte, şi ei de cealaltă parte. Nu ştim de ce naţionalitate sunt ei şi nu ştim întotdeauna cum trec o parte dintre ei în români şi o parte din români în noii ei, a mai spus Adrian Năstase.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list