Va deveni Dan Voiculescu preot?
În urmă cu câțiva ani, făcea discret anunțul că s-a înscris la Facultatea de Teologie, pe care a absolvit-o în acest an. Dacă, inițial, a declarat că nu are nicio intenție să îmbrace haina preoțească, recent lucrurile par să se fi schimbat, potrivit surselor noastre.
De altfel, în luna august a acestui an, Dan Voiculescu scria pe blogul personal un mesaj plin de tâlc.
„După ce am luat licența în teologie, încerc să primesc și binecuvântarea Dumnezeiască. Să cunosc tainele și rolul credinței în viața oamenilor. Recunosc că îmi este foarte greu și încă nu știu cum mă descurc. Dar înțelegerea propriei necunoașteri poate deschide drumul către cunoaștere. Credința în Dumnezeu este aceea care ne arată calea în viață și ne poate elibera de frica de moarte. Și de toate celelalte temeri care ne rătăcesc de la drumul către o profundă împlinire", a spus Dan Voiculescu pe blog.
Acum, proaspătului absolvent de Teologie i s-ar fi propus să susțină o serie de examene suplimentare, pentru a fi hirotonisit ca preot. Posibilitatea este una reală, dar rămâne de văzut dacă acest lucru se va concretiza. Știm însă sigur că ne-ar plăcea să mergem la o liturghie susținută de preotul Dan Voiculescu.
Născut în 1946, Dan Voiculescu a absolvit Academia de Studii Economice și a activat în domeniul comerțului exterior până la începutul anilor '90. În 1991 a fondat Intact Media Group, din care fac parte și televiziunile Antena 1 și Antena 3. În plan politic este fondatorul umanismului pragmatic și al Partidului Umanist, fiind senator în trei legislaturi distincte.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu