Unde se află cel mai bătrân copac din România

După ce mai mulți specialiști în domeniu l-au analizat, celebrul stejar a fost supranumit „Bătrânul Carpaților". Conform experților, vârsta matusalemică a acestuia îl face cel mai bătrân copac din România. Arborele secular îl puteți găsi la marginea satului Mercheașa, din județul Brașov.

Deși în această zonă se mai există pomi cu vârste seculare, cu o vârstă de peste 900 de ani, „Bătrânul Carpaților" pare să fie cel mai bătrân dintre ei. 

„Împreună cu specialiști de la ICAS, Institutul de Cercetare din Brașov, l-am evaluat și utilizând o metodă statistică au constatat că arborii din aceasta specie, Quercus robur, cresc cu aproximativ un metru în circumferință într-o sută de ani, adică cam 1 cm pe an și al nostru având circumferința măsurată la 1 metru și 10 de pământ de 9,3 metri a fost estimat la peste 900 de ani, a declarat Cătălin Cantor de la Asociația Carpaterra.

Din primăvara lui 2012, stejarul din Mercheașa a devenit arie protejată

Înalt de 21,3 metri, celebrul stejar din Mercheașa arată de-a dreptul impresionant, scrie stiridinlume.ro. „Bătrânul Carpaților" are o coroană deosebită și se poate vedea pe tulpina sa că a trecut prin multe de-a lungul secolelor. Mai precis, până la înălțimea de 3 metri, pe tulpină se pot observa cinci cioturi ale unor ramuri rupte, fapt care dovedește că natura a fost necruțătoare cu bătrânul copac.

De asemenea, în unele locuri scoarța este arsă, probabil de focurile făcute la baza acestuia de ciobanii din zonă care au căutat adăpost. Mulți dintre cei care l-au vizitat susțin că cel mai bătrân copac din România este cu adevărat uimitor. De fapt, este un lucru normal, având în vedere existența sa aproape milenară.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list