Primele reacții după ce Austria a confirmat aderarea României la spațiul Schengen. Rareș Bogdan: Unele lucruri NU pot fi divulgate

Președintele a fost primul care a făcut anunțul. Klaus Iohannis a declarat că rezultatul pozitiv se datorează implicării tuturor instituțiilor statului, în special a Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Afacerilor Externe. Liderul țării a punctat, de asemenea, că obiectivul prioritar al României rămâne acela de a aplica integral la spațiul european, prin eliminarea controalelor la frontierele terestre interne.

"Decizia privind intrarea în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024 este un prim pas important pe care l-am făcut astăzi. Acest rezultat pozitiv de etapă se datorează implicării active a tuturor instituțiilor cu atribuții în materie, mai ales Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe.

În continuare obiectivul prioritar al României rămâne acela de a aplica integral acquis-ul Schengen, prin parcurgerea și a ultimei etape, respectiv eliminarea controalelor la frontierele terestre interne, așa cum prevede și Decizia Consiliului UE adoptată astăzi.

Pentru finalizarea acestui proces este necesară continuarea intensă a eforturilor instituționale și diplomatice, pe care le voi susține și pe mai departe.Pasul făcut astăzi este unul în beneficiul cetățenilor români, care consolidează poziția României în rândul statelor membre, odată dobândit statutul de țară Schengen. România a fost și rămâne un furnizor de securitate, inclusiv în ceea ce privește protecția frontierelor externe ale UE", a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, au postat și ei marele anunț pe rețelele sociale aproape în același timp. 

„Am promis, am făcut!", a scris prim-ministrul României la început de postare și a punctat faptul că după 13 ani de eșecuri și umilințe, Guvernul a pornit un proces care de acum este ireversibil. 

Asta, în timp ce Nicolae Ciucă a mulțumit președintelui țării, ministerelor Afacerilor Interne și Justiției, cât și Guvernului României pentru toate eforturile depuse.

Și europarlamentarul Rareș Bogdan a reacționat și precizat că intrarea în Spațiul Schengen a fost prioritatea absolută a președintelui României, însă unele lucruri nu pot fi divulgate.

"Este oficial: România în Schengen din martie 2024. Să nu uităm că și alte state (Italia, Austria, Grecia etc) au intrat în etape. După 5 luni de negocieri crâncene, în care în ultimele 3 zile s-a trecut de la agonie la extaz, iar la agonie, și din nou la negocieri, negocieri si din nou negocieri, Consiliul UE a votat deschiderea Schengen pentru România și Bulgaria. România va putea emite vize Schengen începând din martie, iar negocierile continuă până la integrarea deplină, nu doar aerian și maritim. Important este că vom fi în interior și putem negocia mai ușor. Mult mai ușor! Ursula von der Leyen (președinta Comisiei), Margaritis Schinas (vicepreședinte), Charles Michel (președintele Consiliului), Roberta Metsola (președinta Parlamentului European) și MAE german au salutat acum câteva minute intrarea României în Schengen Area. Conform Deciziei din această seară, în cursul anului 2024, Consiliul se obliga sa depuna eforturi pentru eliminarea controalelor si la frontiera terestră si feroviară. 

Subliniez: Intrarea în Spațiul Schengen a fost prioritatea absolută a președintelui României, Klaus Iohannis, și a PNL. Presedintele a jucat inteligent, păcat că anumite lucruri nu pot fi divulgate acum (poate în memorii, peste niște ani). Eforturile ministrului Afacerilor Interne, Catalin Predoiu (PNL), ale miniștrilor de Interne anteriori (PNL), ale ministrului Afacerilor Externe, Luminita Odobescu, (PNL), presiunile făcute de europarlamentarii romani, conlucrarea perfecta pe acest Proiect între președinții celor doua partide de guvernământ care formează actuala Coaliție de Guvernare, susținerea fără echivoc a președinției spaniole, pozițiile ferme, fără niciun strop de ezitare, ale Popularilor Europeni (Epp), prin Manfred Weber, au contribuit la decizia din această seară. Coaliția de guvernare din România a dus o luptă la baionetă, a câștigat o bătălie importantă, însă lupta continuă. Sunt bucuros că PNL a reusit în această bătălie! Foarte bucuros si le multumesc tuturor celor care au pus umărul acum sau in ultimii 2 ani pentru realizarea acestui Proiect de țara. Nu pot sa le scriu aici si acum numele tuturor……, însă ii asigur ca știm ce au facut pentru Romania si romani! După 1 an si 3 săptămâni de la nedreptatea crâncenă de atunci, aceasta e razbunata partial. Doamne ajută! Bunul Dumnezeu sa ocroteasca ROMANIA! Mergem înainte!", a scris Rareș Bogdan.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a marcat momentul printr-o postare în limba română pe platforma X, fostul Twitter.

"O zi de mare mândrie pentru România și Bulgaria", a transmis oficialul. 

Acordul înseamnă că, pe viitor, călătorii din România şi Bulgaria nu vor mai fi nevoiţi să zboare spre alte ţări din UE prin terminalele străine. Paşapoartele vor fi verificate la poartă de către companiile aeriene, cu sprijinul poliției. 



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list