Percheziții în județul Constanța și în București, într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu uriaș - O persoană fără adăpost, folosită ca paravan
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Constanţa au făcut, luni, şase percheziţii domiciliare la locuinţele a trei persoane şi la două societăţi comerciale, din judeţul Constanţa şi municipiul Bucureşti, anunță Poliția Română într-un comunicat. Potrivit sursei citate, două dintre cele trei persoane sunt cercetate pentru înşelăciune. "Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în cursul anului 2023, acestea ar fi indus în eroare trei persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziţionării unor autoturisme din străinătate, care ulterior nu le-ar mai fi fost livrate. Prejudiciul este de aproximativ 599.000 de lei", au anunţat poliţiştii. Ei au precizat că persoanele cercetate s-au folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deţinut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societăţile comerciale. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro, mai multe carduri bancare şi au fost indisponibilizate două autoturisme. Cele trei persoane au fost duse la sediul IPJ Constanţa, pentru audiere.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu