Ministrul Finanțelor cere demiterea șefilor ANAF și ai Vămilor

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a afirmat, sâmbătă, că imediat după Bobotează (6 ianuarie - n. red.) va cere premierului Marcel Ciolacu să aprobe demiterea unor șefi, inclusiv din ANAF și Autoritatea Vamală.

"După Bobotează, voi ieşi public şi voi cere domnului prim ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul instituţiilor cele mai importante pentru România, şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Sigur, aici nu vreau să condiţionez nimic şi nici să par obraznic în relaţia cu domnul prim ministru, avem o relaţie instituţională corectă, dar sunt instituţii prea importante pentru statul român, de care depinde funcţionarea statului român, şi de aceea nu sunt tolerant cu lipsa de performanţă, implicare şi dezordinea", a afirmat Marcel Boloş.

Marcel Boloș a afirmat că nu va mai tolera „laudele penibile" ale oficialilor Autorității Vamale Române (AVR).

"Nu mai tolerez laude penibile şi vă spun direct, cu subiect şi predicat, al Autorităţii Vamale Române că şi-a realizat planul de un miliard şi jumătate la taxele vamale. Exclus acest lucru! Le dau o veste proastă: vor începe anul viitor cu cinci miliarde de lei pe lună. Dacă nu-şi fac planul, pleacă acasă, nu există altă variantă şi o spun direct şi dur: acesta este target-ul de la care începem discuţiile cu Autoritatea Vamală Română", a declarat Marcel Boloş.

El a făcut referire, în acest context, la faptul că şi-a propus "toleranţă zero faţă de evaziunea fiscală", arătând că planul în această privinţă "nu este unul răzleţ", ci este "complex, articulat, integrat", construit pe etape, începând cu introducerea modulului e-factura de la începutul anului, continuând, tot de la 1 ianuarie, cu declararea în vamă a tuturor mărfurilor care provin din achiziţii intracomunitare, întrucât 40% din gap-ul de TVA de 9 miliarde de euro vine din aceste achiziţii. 

Alte etape ale planului sunt introducerea, din vara acestui an, a decontului de TVA pre-completat, introducerea raportării datelor contabile obligatorie, introducerea modulelor anti-fraudă fiscală pentru e-factura, e-case de marcat electronice, e-transport, introducerea sigiliului electronic al mărfurilor, introducerea scannerelor în vămi din primul trimestru al anului viitor.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list