Legea detectivilor particulari, semnată de președintele Iohannis. Cine mai are dreptul să se facă anchetator?
Șeful statului a semnat „decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular (PL-x 173/20.03.2023)",a transmis Administrația Prezidențială.
Potrivit modificărilor aduse de cele două camere ale Parlamentului, poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
- posedă cel puţin studii medii şi este absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi
- a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale
- este absolventă unei instituţii de învăţământ superior şi a absolvit un curs în specialitatea detectiv particular.
Cei care doresc să fie conducători executivi ai firmelor de detectivi particulari trebuie să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior şi să fi absolvit un curs în specialitatea detectiv particular sau să fie absolvenţi ai unei facultăţi de Drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi, ori să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale cu grad de ofiţer.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu