Investigația bombă care dinamitează mandatul lui Iohannis. Suma astronomică cheltuită pentru vizita recentă în Africa
Deși se află în mijlocul controverselor, Klaus Iohannis a declarat că românii apreciază relațiile pe care le are cu alte state. Mai mult, a recunoscut că aceste plecări vin și cu niște cheltuieli și a dat asigurări că suma va fi făcută publică.
Potrivit jurnaliștilor însă, numai această deplasare de 10 zile în Africa ar fi costat aproximativ un milion de euro.
Abia întors din turneul în Africa, șeful statului nu a mai avut răbdare și a plecat din țară imediat după recepția de Ziua Națională. S-a urcat în avion și a ajuns direct în Dubai, la cel mai luxos summit din lume, unde a ținut un scurt discurs despre probleme climatice și energie nucleară.
Cel mai mare turist al țării, așa cum a fost numit Iohannis de către români, are însă o listă lungă de țări vizitate în 2023. Președintele a avut 14 deplasări externe numai în primele cinci luni ale anului, iar vizitele au continuat.
Președintele României a mai fost în Egipt, Japonia, Belgia sau America de Sud unde, de altfel, a zburat cu una dintre cele mai luxoase aeronave.
Ajuns la finalul turneului său de 10 zile în Africa, primul făcut de un președinte român în ultimii 30 de ani pe acest continent, Klaus Iohannis a susținut, joi, că prin aceste vizite, a „reluat ceea ce aproape se pierduse, o relație extrem de valoroasă între România și partenerii africani". El a răspuns astfel întrebat despre percepția că acest turneu, în care a mers alături de Carmen Iohannis, a fost, de fapt, o vacanță exotică și foarte costisitoare.
„La final, ce pot să spun: am găsit deschidere, chiar parteneri bucuroși că reluăm această relație veche, importantă și valoroasă. Am găsit oportunități deja foarte concrete de colaborare, în toate statele pe care le-am vizitat s-au semnat acorduri de înțelegere. Și summa summarum, aș putea să spun, fără a exagera: prin acest turneu, am repus România pe radarul african. Am reluat ceea ce aproape se pierduse, o relație extrem de valoroasă între România și partenerii africani.
Această strategie nu va avea urmări pozitive practice doar pentru România și pentru statele pe care le-am vizitat. Va avea urmări foarte concrete și pentru relația dintre Uniunea Europeană și statele africane, relația dintre Uniunea Europeană și Uniunea Africană. Este evident că partenerul nostru cel mai apropiat regional este Africa. Sunt oportunități fenomenale și ar fi o greșeală imensă să neglijăm această șansă de bună colaborare", a spus Iohannis, la finalul turneului săiu în Africa.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu