Alertă METEO! Cod galben și portocaliu de vânt puternic și ninsori viscolite - HARTA -
Meteorologii au emis atenționări cod galben și portocaliu, iar prima avertizare va fi în vigoare de joi, de la ora 22.00, până vineri, la ora 12.
Conform ANM, în cea mai mare parte a Crișanei și nord-vestul Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 55...60 km/h.
În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în Carpații Orientali va fi viscol și vizibilitate scăzută. Vor fi rafale de 80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, de peste 90...100 km/h.
A doua avertizare cod galben vizează intensificări ale vântului în toată țara, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania și va fi în vigoare de vineri, ora 12.00 până duminică, ora 10.00.
Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara. La munte vor fi rafale de 90...100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65...70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55...60 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25...30 l/mp și peste 40... 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi și în Moldova, în Crișana și în Banat.
Alerta cod portocaliu va fi în vigoare de vineri, ora 18.00, până duminică, ora 10.00 și anunță viscol puternic la munte.
În zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu