O dorinta, nu un cliseu

Buna seara! Ce faceti, ce mai faceti? Voi scrie la aceasta ora cateva randuri, din suflet, pentru ca mi-l simt putin apasat si stiu ca mi-l usurez impartasind cu voi. Este ora bilantului pentru anul 2013, si, mai in gluma, mai in serios, pe hartie sau in minte, tot ne facem, fiecare, unul. Apoi, urmeaza sa alcatuim planul pentru 2014, cu mai multa incredere, speranta si curaj. Bilantul meu este pe profit maxim in ce priveste anul care se incheie. Am trait doua incercari mari, care, multumesc Domnului pentru asta, m-au apropiat de El, asa ca nu pot sa le socotesc decat binefaceri. Cand crezusem, intr-o situatie anume, c-am pierdut, de fapt am castigat. Iar cand mi s-a spus ca o operatie extrem de riscanta si de costisitoare, pe coloana, este singura mea sansa de supravietuire, am plans, de teama mortii de prea tanara, dupa ce-mi aflasem, in fine, iubirea, pentru a deveni apoi linistita si credincioasa in cele ce Dumnezeu mi le-a randuit. Pentru mine, o melancolica (depresiva), a crede in Dumnezeu, in Treimea cea Binecuvantata, este leacul cel mai sigur in lupta pentru mentinerea echilibrului psiho-emotional. Alt leac, nu mi-a sugerat niciun special ist, niciodata, nici macar pentru durerea trupeasca pornita din coloana vertebrala. Azi as fi putut fi foarte fericita, am primit in dar de ziua mea onomastica ce sta sa vina, un cadou frumos, frumos, frumos. Si mi-am facut unul, si mai frumos: am renuntat din bun simt, la poftele mele cele culinare, o lipsire de care nu ma credeam capabila, si de aceea ma bucur si mai mult. Tare pofticioasa am fost, stiti? M-am saturat insa de toate dulciurile si snacks-urile, nici acasa nu voi mai face, in niciun caz cate faceam pana acum. Ziceam ca as fi putut fi fericita. Buna mea dispozitie, a spulberat-o insa orgoliile unora care ar fi trebuit sa se inteleaga si, macar cu o vorba, sa se ajute, ci nu sa-si intoarca, mandri si maniosi, spatele. Voi ma credeti buna, dar pe mine tocmai aceasta ma apasa, ca nu sunt atat de buna, cat as vrea, prin taierea voii proprii, si prin mici sacrificii, la nevoie, sa fiu. Planul meu pentru 2014, aceasta dorinta cuprinde: sa fiu, din ce in ce mai des, mai buna. Noapte buna. Bucurati-va de sarbatori, va doresc din tot sufletul.

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list