Gandul serii (7)

Altadata cocorii ce se zbateau in piept imi taiau rasuflarea. Nu puteam fi atenta decat la felul in care pot scapa teafara din zbuciumul lor. Imi luam masuri de precautie, apa la purtator, eventual si un cub de zahar daca ma lua cu lesin. Acum ma gandesc la cele 40 de minute de azi in care cocorii mi s-au zbatut constant, relativ calm, in izvor bland si suav, curgator, intrerupt pe alocuri doar de un zgomot ce aducea aminte de fum gros de tigara. Nemaifiind concentrata sa scap cu bine din bataile aripilor lor, cocorii mi-au fost relativ ingaduitori. Cu toate astea, m-au prins la usa dinspre holul cel stramt al inimii si nu s-au putut abtine sa nu ma-ntrebe: si totusi razi, de ce razi? noi iti aducem in dar un aer nou in poarta, iar tu razi? Cum sa le fi raspuns direct ca eu, cateodata, rad tocmai ca sa nu plang? Oare ar fi inteles? Acum au mers la culcare. In piept inca mai simt o blanda adiere si o pana ramasa de la ultimul zbor.