Simt

Daca am avea un ochi interior care sa ne arate clar de cate ori (ne) mintim/amagim pe noi insine, am fi oripilati de cat de multe ar fi… la vedere. Am intrezari mai multe si am fi coplesiti de ceea ce ascundem in sinea noastra, sperand amarnic sa nu descopere nimeni. Poftele noastre, idealurile, dorintele cele mai tainice se transforma gradual in iluzii desarte in care ne ingropam cu buna stiinta. De parca asa ne-ar fi mai usor sa ne suportam pe noi insine. Si esecurile noastre deopotriva. Tacerile scurte din conversatiile banale, de rutina in care ne propunem sa facem, sa dregem ori, dimpotriva, zgomotul de fond ce acopera esenta unei discutii nu duc decat la alienarea treptata a mintii, a gandurilor, a ratiunii. *Noroc ca uneori (ne)cuvintele nu se mai rostesc. Se simt.