Chinezul şi Privighetoarea

Nimeni nu ştie cum, sub geamul Chinezului se pripăşise de la o vreme o privighetoare. Privighetoare ca toate privighetorile, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Şi, ca toate privighetorile, şi aceasta făcea ce ştiu privighetorile mai bine să facă: adică să fluiere când ţi-e somnul mai dulce, de pe la patru dimineaţa până la răsăritul Soarelui, când, probabil, pleacă la culcare lăsând păsărelele mai neînsemnate să ciripească în locul lor.

Într-o noapte, privighetoarea se întrecu pe sine. Îşi începuse programul mai devreme ca de obicei şi fluiera de ziceai că sare inima dintr-însa. Exasperată, nevasta Chinezului se răasucea de pe o parte pe alta, pufnea, trântea cu pumnii în pernă, iar printre dinţi scrâşnea nişte cuvinte pe care… în fine. Alături, Chinezul dormea dus, ceea ce-i sporea doamnei iritarea peste măsură. După vreo oră de chin, nu mai suportă şi-i trage un ghiont consortului:

- Băi, scoală şi fă ceva, că nu pot să dorm cu ciripelile privighetorii ăsteia blestemate!

- Adu-mi aminte, dimineaţă, să-i dau block! – mormăi Chinezul, fără să deschidă ochii.