Boc: „Noi aici, la Cluj, am înțeles dintotdeauna că cea mai bună politică este politica rezolvării problemelor oamenilor”

„Clujul a fost, este, și va rămâne PNL!  Acest lucru vreau să știți și am încredere că această echipă minunată a Clujului.  Așa cum au spus și colegii mei, știu să facă ceea ce este mai bine pentru oameni, pentru că noi aici, la Cluj, am înțeles dintotdeauna că cea mai bună politică este politica rezolvării problemelor oamenilor și împreună cu dumneavoastră am adus Clujul și PNL-ul pe primul loc. Vă mulțumesc. Dragi clujeni, dumneavoastră ne-ați dat încredere, iar noi, echipa PNL, împreună cu dumneavoastră am adus Clujul pe primul loc și am reușit să transformăm acest oraș, acest județ, în lucruri de referință în România și în Uniunea Europeană.  Pentru asta, vă mulțumesc.  În asemenea momente retrospectivă, dar și de perspectivă, să ne reamintim câteva dintre lucrurile pe care le-am reușit împreună.Puneți în practică cea mai bună politică, adică aceea a rezolvării problemelor oamenilor la Cluj. Orașul nostru are cel mai mare buget din România dintre municipiile reședință de județ. De asemenea, bugetul orașului nostru a crescut de 20 de ori, în ultimii 20 de ani, de la 40 de milioane de euro, la peste 800 de milioane de euro. Clujul a recuperat decalajul de dezvoltare față de alte județe și am depășit încet, dar sigur, Constanța, Brașov, Timiș și astăzi, Clujul este primul după Capitală datorită muncii lui Alin Tișe, datorită munci lui lui Matei, de la Turda, a lui Drăgan de la Gherla, a lui Moroșan, a lui Roșigan, de la Câmpia Turzii, a lui Daniel Buda, de aici, din Parlamentul European și nu în ultimul rând a muncii fiecărui clujean.Am reușit aceste lucruri împreună și nu în ultimul rând celor aproape 60 de primari PNL cu care împreună am reușit să ajungem aici.Vă mulțumesc, dragi colegi. Clujul este orașul cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Nu spunem noi nu, spune Banca Mondială Clujul, este în primele 10 orașe din Uniunea Europeană în materie de calitate a vieții.Clujul este în primele 10 orașe din Uniunea Europeană în privința promovării politicilor verzi nepoluante.  Clujul este unul dintre cele mai sigure orașe din Uniunea Europeană.Clujul a dobândit titlul de capitală Europeană a tineretului, a dobândit titlul de capitală europeană a sportului. De asemene, Cluj a participat și a ajuns în finală pentru capitala Europeană a inovării. De asemenea, Clujul este parte la cele mai importante rețele europene care vizează digitalizarea și inovarea. Toate aceste lucruri au fost posibile doar împreună cu dumneavoastră.  Vrea să spun că împreună cu administrația PNL am construit. Noi spunem ce am făcut și oamenii să judece. Împreună cu dumneavoastră, cu Guvernul României am construit Autostrada Transilvania și am eliminat traficul greu din Cluj-Napoca. Atunci când am făcut cei 42km de la Gilău la Câmpia Turzii. Am construit Sala Polivalentă, am realizat baza sportivă, am construit echivalentul  a 6 școli, pentru că la Cluj educațiea este prioritatea numărul unu și șansa noastră de dezvoltare.  Și noi am înțeles asta. Am triplat numărul de locuri în creșe, am construit cinci parking-uri supraterane, am construit parcul precum Parcul Feroviarilor, Parcul Armătura. Am înțeles că acest oraș este primul oraș, un oraș pentru oameni, oamenii sunt pe primul loc și vor fi întotdeauna la Cluj. Am reușit să modernizăm, cu sprijinul dumneavoastră și cu banii europeni, Piața Unirii. Zona Universității Kogălniceanu, Piața Blaga, Bulevardul 21 decembrie. Am adus la Cluj primele autobuze electrice din România, am testat primele autobuze cu hidrogen aici, la Cluj, am atras și am implementat 420 de milioane de euro și avem proiecte în implementare de peste 4,5 miliarde de euro.  Aceasta este realitatea, așa cum spunea Alin Tișe, sunt fapte și nu vorbe. Aceste lucruri nu sunt meritul meu, nu sunt nici poate meritul doar al dumneavoastră. E meritul unei întregii echipe, a unui  întreg ecosistem local, regional, național și european, al echipei naționale conduse astăzi de domnul președinte Ciucă și de domnul sectar general Bode, a domnului Daniel Buda de la Bruxelles.  Toate aceste ecosisteme au făcut posibil aceste lucruri. Domnule președinte Ciucă, n-ați plecat din funcția de prim-ministru până nu ați semnat contractul pentru metroul de Cluj, în ultima zi a mandatului domnului prim-ministru Ciucă.  asta înseamnă să respecți administrațiile care vin cu soluții pentru problemele oamenilor.  Istoria trebuie să fie corectă și trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Dacă nu erați dumneavoastră ministru al transporturilor, domnule Bode, astăzi nici conectarea Clujului la autostradă nu era în stadiul în care anul viitor să scăpăm de traficul greu care ne omoară.  Datorită dumneavoastră, acest lucru este posibil.  Domnule Bode, fără dumneavoastră n-a fi în stare ca vinerea viitoare, în 24 mai, să dăm drumul la primul tronson al Centurii Metropolitane. Împreună cu domnul Boloș, ne-ați ajutat să punem acest proiect în PNRR.  Au venit alții de la USR și l-au scos afară.  Trebuie să știe clujenii că USR-ul ne-a scos proiectul mare al centurii din PNRR și după aceea a trebuit să muncim cu echipa PNL, să găsim altă surse de finanțare, că astăzi, să fim în stare și să spunem vineri, 24 mai, încep lucrările la primul tronson al centurii metropolitane, cea mai aglomerată rută din România, mai aglomerată decât București-Otopeni. Este meritul dumneavoastră. Cea mai importantă opțiune și cea mai importantă libertate pe care trebuie să aibă un cetățean european, un cetățean român este să aibă libertatea de a alege să rămână acasă. Noi, la Cluj, așa cum s-a spus, n-am pierdut populație pentru că ne-am străduit ca împreună să creăm aceste condiții de calitate a vieții nu suntem perfecți, dar cu siguranță a făcut tot ce a ținut de noi și omenește posibil ca lucrurile să meargă în direcția corectă  Cred că numai cine vrea să nu vadă, nu poate să nu spune că da, s-au făcut lucruri frumoase și minunată la Cluj și atunci avem 4,5 miliarde de euro în implementare.  Peste câteva minute vom fi împreună să deschidem lucrările la Spitalul Regional de Urgență de la Cluj, un proiect major al Infrastructurii de sănătate din județul nostru. În 24 mai pornim centura metropolitană a Clujului.  În următoarele 30 de zile începem lucrările la metroul din Cluj-Napoca, pentru că suntem cu faza finală a obținere autorizație de construcție. De aici înainte, totul depinde de noi, pentru că celelalte proiecte care vor transforma Clujul în cel mai puternic hub de dezvoltare regională din această zonă. Stă în puterea și în priceperea noastră conectarea Clujului la autostradă. Îi mulțumesc Ovidiu Câmpean pentru implicarea extraordinară.  Marele proiect al Clujului este dezvoltarea extinsă a zonei metropolitane și ducerea pieței de calitate în fiecare are colț și al Clujului, al municipiului, dar și a județului nostru.  Repet centură, metrou, conectare a Clujului la autostrada de centură metropolitană, pasaje, căi ferate Cluj-Oradea și noul drum Cluj-Dej, drum Express care deja a plecat la studiul de fezabilitate.  Sunt proiecte, care reprezintă viitorul clujenilor aici, la noi acasă.  Noi suntem orașul care avem această educație extraordinară, avem 10 universități publice și private, peste 100.000 de studenți.Tinerii sunt aceia care reprezintă motorul de inovare, de dezvoltare, de locuri de muncă bine plătite, adică acei oameni care vor pregăti viitorul Clujului.  Trebuie să ne asigurăm că în continuare vor avea locuri de muncă plătite și de aceea Clujul are cele mai importante rețele de inovare, de dezvoltare a rețelelor de sănătate. Trebuie să avem grijă de a avea locuințe de calitate și timp liber de calitate pe care să-l petreacă la Cluj.  Și de aceea aceste proiecte care vizează, construirea lui nou cartier în Cluj, . Avem nevoie de un plan urbanistic general metropolitan care să asigure și dezvoltare economică, și locuire, și mobilitate, și locuri de muncă în întreaga arie metropolitana a Clujului.  Împreună cu ceilalți primari facem acest plan urbanistic metropolitan ca să dăm în viitorul Clujului, așa cum am demonstrat până acuma că putem să-l avem și să ne dezvoltăm.  Mai mult ca niciodată, trebuie să înțelegem că doar împreună și în Europa putem reuși cu un curent pro-european și cu majoritate proeuropeană laBruxelles.  N-a mai fost război de 79 de ani în Uniunea Europeană. Dar noi avem război la granițele Uniunii Europene.  Fiecare vot, în 9 iunie contează pentru ca noi să trăim în liniște și împace și nu război. Europeni au înțeles acum aproape 80 de ani că mai bine să ne războim în jurul unei mese decât pe un câmp de bătălie și de 79 de ani construim pace și a prosperitate. Stă în puterea noastră, noi trebuie să dăm această viziune, să facem planul, să aducem banii ca oamenii să se bucure de aceste lucruri.  Stă la îndemâna noastră și în puterea noastră și am toată convingea că împreună  cu această echipă minunată PNL am reușit și vom reuși în continuare.  In această perioadă de campanie, trebuie să le spunem oamenilor și lucrurile pe care le-am făcut, trebuie să-i ascultăm și cu ce probleme au, să aplicăm urechea la fiecare voce, la fiecare critică, iar după 9 iunie, împreună să mergem mai departe cu echipa Partidului Național Liberal!", a declarat Emil Boc.

de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list