Cancelaria Sfântului Sinod: Vasile Bănescu ocupă în continuare funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române
„Întrucât în urma difuzării comunicatului de presă oferit ieri de Cancelaria Sfântului Sinod au apărut în spaţiul public interpretări eronate referitoare la prezenţa în funcţie a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, precizăm că domnul Vasile Bănescu ocupă în continuare funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române în cadrul Biroului de presă şi relaţii publice al Patriarhiei, iar 'reorganizarea' acestui sector nu înseamnă demiterea acestuia, ci îmbunătăţirea activităţii acestui sector prin cooptarea şi a altor specialişti în comunicare, inclusiv clerici", a transmis sursa citată, într-o "clarificare" referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române.
Joi, Cancelaria Sfântului Sinod al BOR a anunţat că, până la reorganizarea Biroului de presă, comunicatele Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod.
"Întrucât opiniile personale ale domnului Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de presă al Patriarhiei Române", susţinea sursa citată.
Întrebat dacă această decizie echivalează cu revocarea sa din funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu a răspuns: "Nu e vorba despre demitere, ci despre asumarea comunicatelor importante de către Cancelaria Sinodului".
de pe realitatea.net
Niciun comentariu